Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 05.12.2019

Întrunit în ședința publică din data de 05.12.2019, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat o serie de rapoarte de monitorizare întocmite de direcția de specialitate și a decis să sancționeze cu somație publică postul Digi 24 pentru nerespectarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual potrivit cărora: „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (…) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”.

Rapoartele de monitorizare avute în vedere pentru postul Digi 24 au cuprins:

  • materiale informative difuzate în perioada 6-12.11 și 20.11.2019 (14 știri) având ca temă un incident petrecut la Spitalul Clinic Sfânta Maria din București, când un dispozitiv medical a luat foc în timpul unei intervenții medicale, pacienta fiind rănită;
  • emisiunea de dezbatere „24/7” din 01.11.2019, în cadrul căreia a fost abordat subiectul legat de achizițiile efectuate pentru construcția unei noi aripi a spitalului clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu” din București.

Biroul Informare și Relații Publice

CNA

Lasa un cometariu

4 × four =



Comunicat de presă. Ședința publică a CNA din 05.12.2019