Sectia Clinica Medicina Interna II

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE “CAROL DAVILA”

Secția Clinică de Medicină Internă II este parte dintr-un centru medical și universitar cu tradiție și apreciere națională și internațională. Bazele lui au fost puse de unul din întemeietorii școlii românești de medicină internă și reumatologie, Prof. Dr. Victor Ciobanu și continuate de Prof. Dr. Eugen Popescu și de Prof. Dr. Ruxandra Ionescu. Suntem recunoscuți pentru managementul cazurilor complexe de medicină internă și boli reumatice mediate imun, dar și pentru cercetarea medicală. Medicii secției sunt implicați constant și susținut în activitatea clinică, dar și în activitatea didactică ce presupune pregătirea studenților și a rezidenților în cadrul stagiilor de reumatologie și de medicină internă.

ACTIVITATE MEDICALĂ

Activitatea noastră medicală este dedicată diagnosticului, tratamentului și monitorizării unei game largi de afecțiuni medicale complexe, dar este focusată pe bolile reumatice mediate imun. Aceste afecțiuni sistemice pot avea manifestări multiple (articulare, pulmonare, cardiovasculare, renale, neurologice, cutanate), uneori amenințătoare de viață și care necesită o abordare extensivă ce combină perfect cele două specialități ale medicilor din clinica noastră, medicina internă și reumatologia. În cadrul secției ne axăm pe identificarea și managementul acestor boli în care medicina internă și reumatologia joacă un rol esențial, oferind o abordare de ansamblu a pacientului. Avem, de asemenea, o experiență vastă în managementul pacienților cu osteoporoză primară și secundară.

  • Patologii tratate frecvent în cadrul Secției Clinice de Medicină Internă II: poliartrita reumatoidă, spondilartrite axiale și periferice (spondilartrita axială non radiografică, spondilita anchilozantă, artrita psoriazică, artrita asociată bolilor inflamatorii intestinale, artrita reactivă) lupusul eritematos sistemic, sclerodermia, poli/dermatomiozita, boala Sjőgren, vasculitele sistemice, sindroame de suprapunere, boli autoinflamatorii, artrite microcristaline (guta, artrita prin depunere de cristale de pirofosfat de calciu), osteoporoză, boala Paget a osului, fibromialgia, boală artrozică.
  • Clinica oferă, în funcție de necesitățile de evaluare și management ale fiecărui pacient în parte, posibilitatea de internare în regim de spitalizare de zi sau continua. În cadrul internării de tip spitalizare continua, atunci când există indicație, se pot face teste imunologice, investigatii imagistice (radiologie, ecografie musculo-scheletală, tomografie computerizată, rezonanță magnetică, densitometrie osoasă).
  • Pacienții care au indicație terapeutică pot beneficia în cadrul programelor naționale de terapii medicamentoase clasice dar și de terapii biologice sau sintetice țintite în conformitate cu ghidurile naționale de tratament.
  • Echipa clinicii este formată din medici interniști și reumatologi, asistenți medicali și personal auxiliar pregătit constant pentru îngrijirea pacienților cu bolile menționate.

ACTIVITATEA DIDACTICĂ

Toți medicii Secției Clinice de Medicină Internă II sunt cadre universitare ale Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, Departamentul 5, disciplina de Medicină Internă și Reumatologie. Este una dintre clinicile unde se desfășoară stagiul clinic de Reumatologie pentru studenții din anul V la Medicină generală (predare în limba română și engleză) precum și activitatea de îndrumare a medicilor rezidenți. De mai bine de 20 ani, săptămânal se susțin sesiuni de dezbatere de cazuri clinice, prezentarea subiectelor medicale de actualitate și a articolelor recente. De asemenea, în colaborare cu diverse instituții sau organizații de prestigiu (UMF Carol Davila, Societarea Română de Medicină Internă, Societatea Română de Reumatologie, Societatea Română de Endocrinologie, International Society for Clinical Densitometry) am organizat sau am participat la multiple sesiuni științifice și cursuri.

ACTIVITATEA DE CERCETARE

  • Cercetarea este un aspect important și valoroas al activitatii medicilor nostri, fapt ilustrat prin multiple articole publicate în reviste medicale internaționale cu factor de impact crescut sau prezentari sustinute la congrese medicale naționale și internaționale. De asemenea, desfășurăm studii clinice de fază II, III, IV pentru diverse patologii mediate imun.
  • Clinica este parte a centrului de cercetare RCRD (Research Center in Rheumatic Diseases) acreditat de mai bine de 20 ani și cu multiple colaborări atât în plan intern cât și international, a EUSTAR (EULAR Scleroderma Trials and Research Group, centrul numărul 96), a rețelei AIDA (AutoInflammatory Disease Alliance) cât și a EULAR ReHFaP (EULAR Study Group on Reproductive Health and Family Planning).
TELEFON / PROGRAMĂRI

Programari / Solicitare de informații*

* Programările se fac numai pentru pacienții aflați deja în evidența secției noastre. Pentru pacienții noi, în vederea stabilirii oportunității internării și a momentului acesteia, este nevoie de consult prealabil la unul din medicii secției in Ambulatoriul Spitalului Sfânta Maria. În acest caz, pentru programări sunați la numarul 0751491197 în intervalul 08.00 – 15.00.


TEL: 0751.491.121 (sms și WhatsApp) în intervalul 8:00 - 15:00

Email: programarimi2@spitalsfmaria.ro

 

DOCUMENTE NECESARE PENTRU INTERNARE

 

INFORMAȚII UTILE PENTRU INTERNARE

ȘEF SECȚIE

Conf. Dr. Daniela Opriș-Belinski
medic primar medicină internă și reumatologie

ASISTENTĂ ȘEFĂ
Asist. Vasile Daniela
MEDICI

Șef de lucrări Dr Ioana Săulescu
medic primar reumatologie

Asistent universitar Dr. Andreea Borangiu
medic primar reumatologie

Asistent universitar Dr. Sânziana Daia-Iliescu
medic primar medicină internă, medic specialist reumatologie

Asistent universitar Dr. Maria Magdalena Negru
medic primar reumatologie

Asistent universitar Dr. Mihai Abobului
medic primar medicină internă

ARTICOLE